CARACTERISTICI, FUNCȚII ȘI TEHNOLOGII

Samsung 22H5000 vine cu o diagonală de 54 cm, display-ul este de tip LED, vine cu o rezoluție maximă a imaginii de 1920 x 1080 pixeli și un format al imaginii de 16:9.

În dotarea acestuia găsim mai multe caracteristici superioare de imagine, precum Clear Motion Rate 100, Mega DCR, Wide Color Enhancer (Plus) sau Film Mode, iar perfomanțele vizuale sunt unele dintre cele mai bune.

Mă pot declara mulțumit de faptul că sud-coreenii au optat pentru o rezoluție Full HD.

De ce spun acest lucru? Deoarece au fost destul de rare situațiile în care am avut în față un televizor cu diagonala sub 80 cm și cu o asemenea rezoluție, majoritatea fiind unele HD Ready.

Deci putem spune că sau gândit la experiența noastră de vizionare și mai puțin la a menține costul de producție cât mai jos. Totuși, este de apreciat faptul că prețul este unul excelent, foarte ieftin pentru ceea ce oferă, televizorul reprezentând o excelentă opțiune pentru cei care nu dispun de un buget foarte generos.

PERFORMANȚE EXCELENTE RAPORTATE LA PREȚ!

Așadar, cred că vă întrebați la ce concluzie am ajuns. Ei bine, a trecut testul cu brio, mișcările jucătorilor fiind unele foarte reale, fazele importante și prim-planurie rapide extrem de fluide, iar atmosfera din tribune a fost una pur și simplu de vis. Desigur, acest lucru s-a datorat în mare parte și modului Fotbal care este prezent pe Samsung 22H5000, el având rolul de a spori semnificativ experiența fotbalistică, exact așa cum i se cuvine unui adevărat microbist.

Bineînțeles că nu toți sunteți mari entuziaști ai sportului rege, așadar o să vă vorbesc puțin și despre cum s-a descurcat în privința experienței cinematografice. Așadar, deși nu prea obișnuiesc să mă uit la filme pe un ecran sub 80 de cm (din obișnuință le prefer pe cele mai mari), pot spune că a reușit să-mi mențină atenția pe tot parcursul redării filmului.

Scenele intunecate au fost excelent redate, iar Samsung 22H5000 a fost capabil să afișeze culori de înaltă calitate, neamplificate artificial. Contrastul a fost și el peste așteptări, iar nivelul de luminozitate la fel.

IMAGINI DE CEA MAI BUNĂ CALITATE!

Bineînțeles, dacă puteți adăuga un plus la buget, noi vă recomandăm să aruncați o privire și peste televizorul Samsung 32H5303, deoarece pentru doar câțiva lei în plus (200-300 de lei, în funcțe de ofertă) primiți un ecran mai mare și funcții Smart. Totuși, nu credem că este cazul, deoarece modelul de față este la fel de performant, diferențele ținând mai mult de preferințele fiecăruia dintre noi.

Pe partea de sunet pot spune că mă așteptam să nu exceleze, deoarece un televizor la aceste dimensiuni nu am întâlnit să aibe în dotare difuzoare mai puternice de 3 W. Samsung 22H5000 nu putea face nici el excepție, dar ținând cont că televizorul este destinat încăperilor mai mici, mă declar mulțumit de sunetul care este suficient de clar și chiar puternic (dacă îl utilizăm într-un dormitor de dimensiuni mai mici). Este de apreciat faptul că sunt prezente următoarele tehnologii: Dolby Digital Plus, Dolby Pulse, DTS Studio Sound si DTS Premium Sound 5.1.

Samsung 22H5000 are parte de opțiuni suficiente atunci când vine vorba de conectivitate, neducând lipsă de nimic. Ni se oferă așadar două porturi HDMI, o intrare USB 2.0, o ieșire audio digitală, o intrare Scart (RGB), o intrare video composite și una component, precum și un tuner digital DVB-T, DVB-C și slot CI+.