25 De Carti Care Te Vor Face Mai Destept
Ca să fii un om deştept trebuie să fii un om descurcăreţ.
Nu e îndeajuns doar să fii inteligent, trebuie să fii şi abil, iar în următoarea listă, care mi-a luat câteva ore să o realizez, sper să găseşti câteva titluri care să te surprindă pozitiv şi pe care să ţi le cumperi.
1. Saptamana de lucru de 4 ore de Tim Ferriss
saptamana-lucru-de-4-oreCartea cu care Tim Ferriss a cucerit lumea datorită abordării total neconvenţionale. Tim Ferriss oferă idei, strategii şi inspiraţie prin intermediul unei cărţi care i-a luat câţiva ani de călătorii să o scrie.
Această carte te va face mai deştept pentru că îţi arată, într-un mod total neconvenţional, că poţi să îţi trăieşti viaţa aşa cum vrei. Tot ce ai nevoie, este capital intelectual şi să te eliberezi de anumite paradigme.
2. Exceptionalii de Malcolm Gladwell
outliersMalcolm Gladwell este un povestitor excelent şi de data aceasta ne povesteşte despre cum oamenii de succes au fost ajutaţi de alţi oameni şi de context, ca să ajungă acolo sus.
Gladwell spune că succesul are şi el o poveste, dar nu aceea la care ne aşteptăm noi.
Cu puţin noroc şi pricepere, poţi folosi această carte spre avantajul propriu şi să îţi creezi un anturaj care îţi va oferi şanse, ajutor şi oportunităţi de a avea succes. Faptul că înţelegi contextul succesului te face de 2 ori mai deştept decât cei care nu înţeleg acest lucru.
3. Rework de Jason Fried & David Heinemeier Hansson
reworkUna dintre cărţile cu cel mai mare impact asupra mea, Rework, vorbeşte despre un business neconvenţional şi care contrazice regulile pieţei.
Dacă îţi doreşti un business performant, simplist, cu oameni eficienţi care lucrează cu tine sau pentru tine, această carte te va ajuta să iei nişte decizii foarte deştepte.
4. Metode de publicitate testate de John Caples
Metode de publicitate testateCea mai bună carte de copywriting, o carte de care sunt ataşat emoţional. Cu ajutorul ei am învăţat să scriu mai bine şi să comunic mai bine ceea gândesc.
Este o carte scrisă genial şi tradusă la fel de bine, o carte te învaţă mai multe decât te aştepţi.
Cine ştie să scrie bine, e un om foarte deştept, pentru că are şansa să obţină foarte multe de pe urma textelor pe care le redactează.
John Caples a fost un geniu. Nu e nicio îndoială.
5. Inteligenta Emoţionala de Daniel Goleman
Inteligenta emotionalaÎncă de când eram mic, majoritatea oamenilor s-au raportat la IQ ca şi metodă de a cuantifica inteligenţa. Ceea ce mi se părea o prostie de la început, pentru că aveam prieteni cu IQ mai mic ca al meu şi erau de multe ori mai deştepţi ca mine.
În primul an de facultate am descoperit inteligenţa emoţională şi am rămas pur şi simplu uimit de utilitatea ei.
Cine este foarte abil din punct de vedere al inteligenţei emoţionale, este cu adevărat un om deştept pentru că îşi poate controla emoţiile în avantajul propriu, se poate automotiva uşor, empatia pe care o transmite îi poate aduce nenumărate beneficii.
6. Psycho Cibernetics de Maxwell Maltz
Subconştientul este un fel de troll care te poate inhiba sau îţi poate îngreuna viaţa.
Imaginea noi o proiectăm despre noi, ne poate determina caracterul şi reuşita în viaţă.
Cartea scrisă de domnul Maltz, este una dintre cele mai bune cărţi de dezvoltare personală pe care poţi pune mâna. Sincer nu prea am văzut multe persoane să o recomande, în ciuda faptului că este una dintre cele mai apreciate cărţi de self-help de pe la americani.
7. Totul despre psihologia persuasiunii de Robert Cialdini
Totul despre psihologia persuasiuniiDacă aveai nevoie de o carte care să te înveţe cum să devii mai influent în orice domeniu, cartea lui Robert Cialdini e ideală pentru tine.
“Totul despre psihologia persuasiunii” este una dintre cele mai apreciate cărţi de către oamenii de advertising/marketing, pentru că oferă foarte multe idei de cum poţi crea mesaje mai persuasive sau cum să devii mai influent ca şi brand.
8. Crush it! de Gary Vaynerchuck
Gary Vaynerchuck este unul dintre cei mai autentici şi amuzanţi experţi din domeniul marketingului. Deşi majoritatea îl consideră expert în social media marketing, eu sunt mai degrabă inclinat să cred că este un profesionist al brandingului personal.
Acesta printr-un show a reuşit să ducă afacerea tatălui său la vânzări de zeci de milioane de dolari.
În Crush it!, vorbeşte despre cum ne putem folosi de online ca să facem bani din pasiunile noastre.
9. Cum sa-ti faci prieteni si sa devii influent de Dale Carnegie
Cel mai bun manual pe relaţii umane care a fost scris vreodată.
Dale Carnegie a scris o carte care nu va fi niciodată învechită deoarece a surprins adevăruri esenţiale despre oameni.
Multe cărţi care repetă ceea ce a scris Carnegie au apărut, dar parcă niciuna nu a prins atât de bine cât a prins “How to win friends & influence people”.
Cartea este un manual de îmbunătăţire a relaţiilor interumane şi sunt de părere că ar trebui să constituie material pentru o materie de tip “Interacţiuni umane”, care să fie predată în generală.
10. Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace de Stephen R. Covey
Este una dintre cele mai celebre cărţi de self-help şi a fost cumpărată în milioane de exemplare.
În urma unui studiu extensiv a 200 de ani de literatură americană de succes, Stephen Covey a formulat 7 principii ale oamenilor eficienţi.
Cartea vorbeşte de mai multe lucruri, nu doar de eficienţă şi reprezintă probabil lectură obligatorie pentru toţi conducătorii de echipe.
Este o carte care vorbea despre dezvoltare personală înainte ca subiectul să fie la modă.
11. Drive: Ce anume motiveaza cu adevarat de Daniel H. Pink
Este o carte pe care o recomand tuturor celor care sunt pasionaţi de dezvoltarea resurselor umane.
Este un manual care prezintă idei şi strategii de cum poţi să stimulezi dezvoltarea oamenilor prin intermediul a 3 factori importanţi: autonomie, măiestrie şi scop.
12. Linchpin de Seth Godin
Ce a nu a înţeles lumea despre Seth Godin este că el nu mai se comportă ca un marketing guru de ceva timp încoace. El se comportă ca un mesager al schimbării.
În Linchpin dă exemple de oameni, strategii şi idei de cum poţi să devii un om wow la locul de muncă.
Seth Godin este un autor care merită citit pentru inspiraţia pe care o oferă şi pentru poveştile pe care le strânge.
Până acum, Linchpin e una din cărţile cele mai bune scrise de Seth Godin, dar trebuie să fii deschis la minte ca să îl înţelegi, astfel nu vezi valoarea pe care o oferă.
13. 80/20 de Robert Koch
Cartea esenţială celor care doresc să caute scurtături către orice.
Este o carte despre cum un număr mic de acţiuni poate aduce un maxim de rezultate.
Şi ca să respectăm regula, din această carte trebuie să citeşti doar primele 2 capitole şi ultimul capitol ca să înţelegi tot ce ai nevoie să înţelegi.
14. Buyology de Martin Lindstrom
Este probabil cartea cea mai potrivită cu care să începeţi să aflaţi mai multe despre neuromarketing.
Multe lucruri le luăm de-a gata, mai ales într-o perioadă în care credem că cercetările de piaţă ne mai oferă aceeaşi satisfacţie.
Cartea scrisă de Lindstrom, efortul a 3 ani de zile de cercetări ale creierelor a 2000 de subiecţi, în care au fost investite 7 milioane de dolari, oferă nişte răspunsuri surprinzătoare la cele mai celebre mituri şi legende din marketing.
15. The Speed of Trust de Stephen M.R. Covey
Cartea scrisă de fiul lui Stephen Covey este una dintre cele mai bune cărţi care vorbeşte despre cât de valoroasă este încrederea pe care o oferim sau care ni se acordă.
Acesta ne dă şi idei de cum putem consolida încrederea într-o relaţie şi cum o putem creşte pentru a ne fi de folos în afaceri.
Nu este un subiect prea facil, dar dacă îl prinzi, îţi oferă un avantaj superior, mai ales în relaţiile de afaceri.
Nimic nu e mai important decât încrederea pe care o are un om în tine.
16. Getting Things Done de David Allen
Probabil cea mai populară carte de time management şi care a dat naştere unei industrii noi de produse GTD products.
David Allen a scris o carte despre un framework care i-a fost util în conducerea afacerilor pe care le desfăşoară.
Cartea poate părea un pic învechită, eu însă o consider lectură de bază în time management, în funcţie de ce poate fiecare să facă, procesul de management al timpului trebuie personalizat, pentru că ceea ce merge pentru mine s-ar putea să nu meargă pentru tine şi invers, desigur.
17. The Power of Less de Leo Babauta
Pentru cei din România, Leo Babauta este un nume care rezonează cu prea puţini oameni.
Poate dacă spun că este autorul blogului Zen Habits, poate a mai auzit cineva de el.
Leo Babauta este unul dintre cei mai populari bloggeri ai planetei şi scrie despre productivitate, fericire şi disciplină.
Power of the less este o colecţie de reguli şi idei pe care Leo, un om simplu de altfel, părinte a 6 copii :), le-a folosit pentru a-şi îmbunătăţi viaţa.
18. Think and Grow Rich de Napoleon Hill
Este o carte care se estimează a fi vândută în peste 70 de milioane de exemplare.
Probabil cea mai populară carte din domeniul literaturii de succes/motivaţionale.
Napoleon Hill a fost un domn care a trăit în perioada 1883 – 1970 şi care a cunoscut o mână de oameni care probabil aveau mai mulţi bani decât 90% din populaţia Pământului la acea vreme.
19. Tata Bogat, tata sarac de Robert Kiyosaki
Singura carte scrisă de Robert Kiyosaki care mi-a plăcut.
Sincer nu prea sunt fan al educaţiei financiare, dar această carte m-a prins.
Kiyosaki se foloseşte de povestea a 2 părinţi pentru a explica 2 paradigme diferite asupra puterii banilor.
20. Small is the new big de Seth Godin
Această carte este una dintre preferatele mele. O recitesc cu drag de fiecare dată când simt că sunt lipsit de idei şi de inspiraţie.
Cartea reprezintă o colecţie de articole, eseuri şi poveşti de-ale lui Seth Godin şi cred că e prima carte de acest tip care ajunge şi bestseller.
Desigur, Seth Godin are mulţi simpatizanţi, dar mi se pare normal, e un gânditor de top şi este printre singurii care reuşesc să producă anual câte un bestseller.
21. Arta Razboiului de Sun Tzu
Sunt tot felul de date care se speculează privind naşterea acestei opere despre strategie si tehnică militară.
Din punctul meu de vedere, e cea mai citată carte de strategie şi una care merită recitită o dată pe an.
Este o carte mai greu de înţeles, însă care poate furniza idei incredibile de a câştiga “bătălii” în business şi în viaţa personală.
22. Cum sa-ti comunici eficient punctul de vedere in 30 de secunde sau mai putin de Milo O. Frank
Deşi a fost acuzată că ar fi prea scurtă, această carte despre comunicare e una dintre cele mai practice şi mai simple cărţi despre comunicare pe care le-am citit vreodată.
23. Starea de flux. Psihologia experientei supreme de Mihaly Csikszentmihalyi
Prea puţini au auzit de Mihaly Csikszentmihalyi, unul dintre pionerii documentării stării de flow.
Starea de flux este o stare elevată în care intră toţi cei care creează lucruri. Este practic o stare a minţii care te face să simţi că eşti plăcut cufundat în ceea ce faci şi atunci când eşti în flow (starea de flux) nici nu simţi cum trece timpul.
Este o stare deosebită, despre care vorbesc şi într-un ebook scris mai demult.
24. Gandire Laterala de Edward de Bono
gandire-lateralaEdward de Bono este probabil cel mai cunoscut şi apreciat expert privind gândirea omului.
Când vine vorba de creativitate, modele de gândire şi gândire neconvenţională, Edward de Bono este probabil printre primele persoane menţionate.
25. Consilierul de încredere de Charles Green, David Maister, Robert Galford
consilierul de incredereCea mai bună carte despre consultanţă pe care am citit-o până acum. Absolut uimitoare.
Este surprinzător cât de subtilă este diferenţa dintre un consultant de top şi un consultant bun.
E a doua carte care vorbeşte despre încredere ca şi “valută” şi cea mai bună carte pe care am citit-o până acum despre subiectul în cauză.